Deși, la o primă privire, lentilele de contact par o invenție recentă, realitatea este cu totul alta. Leonardo da Vinci a fost cel care, în 1508, sublinia faptul că optica ochiului uman poate fi modificată prin contactul direct al corneei cu apa. În 1827, astronomul britanic John Herschel avansa ideea mulajului unei perechi de ochi, subliniind că o eventuală producție la scară largă de lentile corective trebuie să aibă la bază, în primul rând, lentile armonizate la perfecție cu suprafața ochiului.
Primele lentile de contact au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, împărțind istoricii în două tabere: unii dintre aceștia susțin că lentilele de contact au fost inventate, în 1887, de F.A. Muller, în vreme ce alții îi creditează pe Adolf E. Fick și Edouard Kalt drept inventatorii lentilelor de contact, în 1888. Cert este că, astăzi, lentilele de contact sunt populare în întreaga lume, iar cabinetul oftalmologic Optica Dr. Pîrgă, din Slobozia, îți arată rezultatele a 130 de ani de cercetare și dezvoltare în domeniu.
Pe scurt, lentilele de contact au cunoscut o evoluție uimitoare, iar azi putem vorbi – la Optica noastră din Slobozia, și nu numai -, de o clasificare a acestora în funcție de mai mulți factori: materialul din care sunt realizate (lentile de contact moi, rigide, RGP), efectul cosmetic (lentile de contact colorate), efectul optic (lentile de contact cu dioptrii), durata de purtare recomandată (lentile de contact zilnice, săptămânale, lunare, trimestriale, anuale), efectul terapeutic (lentile de contact terapeutice) etc.
Lentile de contact moi – Cunoscute și sub denumirea de lentile de contact soft, lentilele de contact moi sunt extrem de populare. Confortabile și ușor de manevrat atât de adulți, cât și de copii și bătrâni, cu o adaptare rapidă și permeabilitate crescută la oxigen, lentilele de contact moi sunt stabile, minimizând riscul de dislocare, ceea ce le face ideale și pentru sportivi. Lentilele de contact soft necesită o îngrijire extrem de atentă. Igiena superficială și portul necorespunzător cresc riscul apariției unor infecții.
Lentile de contact rigide – Recomandate, în general, pentru dioptrii cu valori mari, lentilele de contact rigide sunt mai rezistente și mai durabile decât lentilele de contact moi, dar mai puțin stabile decât acestea. Ușor de manevrat și întreținut și cu o durată de viață mai mare, lentilele de contact rigide au și dezavantaje. Printre acestea: confort limitat, adaptare greoaie, timp de toleranță redus. Lentilele de contact rigide trebuie manevrate cu atenție sporită, pentru a evita traumatismele la nivelul ochilor.
Lentile de contact RGP – Cunoscute și sub denumirea de lentile rigide gaz-permeabile, lentilele RGP sunt recomandate pentru corecția mai multor vicii de refracție. Cu o permeabilitate ridicată la oxigen și un timp de adaptare redus, lentilele de contact RGP sunt confortabile, stabile și durabile. Ușor de manevrat și de întreținut, cu un kit special de îngrijire a lentilelor de contact de la cabinetul oftalmologic Optica Dr. Pîrgă, din Slobozia, lentilele de contact RGP minimizează riscul apariției unor infecții oculare.
Lentile de contact zilnice – Lentilele de contact de unică folosință (zilnice) nu sunt refolosibile, ceea ce înseamnă că sunt aplicate dimineața și, apoi, îndepărtate seara, înainte de culcare. Consumabile, aceste lentile nu necesită o îngrijire specială, de vreme ce o nouă pereche de lentile de contact este aplicată în fiecare zi, minimizând astfel riscul apariției unor infecții oculare. Lentilele zilnice pot fi utilizate ocazional atât de adulți, cât și de copii, cu respectarea indicațiilor medicului oftalmolog.
Lentile de contact săptămânale – Spre deosebire de lentilele de unică folosință, lentilele de contact săptămânale sunt reutilizabile. În acest caz, lentilele au nevoie de atenție specială. Îndepărtate seara, lentilele de contact trebuie depozitate, până dimineața, într-un suport special (lens case). Lentilele de contact săptămânale, și nu numai, trebuie întreținute conform recomandărilor specialistului, pentru a asigura oxigenarea și hidratarea corectă a ochiului și pentru a minimiza riscul apariției unor infecții.
Lentile de contact lunare – Lentile cu purtare extinsă, lentilele de contact lunare asigură, la rândul lor, oxigenul necesar pentru cornee, grație materialelor din care sunt fabricate. Și în acest caz, întreținerea corespunzătoare, conform indicațiilor medicului oftalmolog, este extrem de importantă. Alternativă pentru ochelarii clasici, lentilele de contact lunare pot corecta anumite vicii de refracție, în funcție de necesitățile pacientului. Lentilele de contact lunare pot fi utilizate timp de 30 de zile de la desigilare.
Lentile de contact trimestriale – Prescrise de către un specialist, în urma unei consultații oftalmologice, ca orice alt tip de lentile, lentilele de contact trimestriale pot fi purtate, strict la indicațiile medicului oftalmolog, și în timpul nopții, nu doar ziua. Cum purtarea extinsă a lentilelor de contact poate crește riscul apariției unor infecții, curățarea lentilelor de contact trimestriale trebuie realizată săptămânal (cel puțin), respectând, cu atenție și responsabilitate, recomandările de îngrijire și întreținere.
Lentile de contact anuale – Lentile reutilizabile, lentilele de contact anuale sunt recomandate, în general, în cazul dioptriilor extreme. Aplicate dimineața și îndepărtate seara, lentilele de contact anuale necesită o îngrijire minuțioasă, pentru a minimiza riscul apariției unor infecții oculare. Toate lentilele de contact, indiferent de tipul acestora, sunt adaptate individualizat, ceea ce înseamnă că nu pot fi purtate în comun de două persoane. Nu, “nici măcar de probă”. Respectă indicațiile medicului oftalmolog.
Lentile de contact terapeutice – În tratamentul unor anumite afecțiuni oculare (keratopatie neurotrofică sau buloasă, ectazii sau eroziuni corneene, sindrom Stevens-Johnson, aniridie etc.) și/sau în tratamentul post-chirurgical (chirurgie refractivă, tehnică PRK pentru reducerea dioptriilor), medicul oftalmolog poate recomanda lentile de contact terapeutice. Aplicate pe cornee, aceste lentile speciale pot fi moi, rigide sau permeabile la oxigen, în funcție de factori specifici fiecărui pacient în parte.
Lentile de contact cu dioptrii – Lentilele de contact cu efect optic (dioptrii) – alternativă sigură și eficientă pentru ochelarii de vedere -, corectează vicii de refracție. Medicul specialist poate recomanda, în urma unui consult oftalmologic complet, un anumit tip de lentile de contact cu dioptrii. Printre acestea: lentile de contact torice pentru astigmatism, lentile de contact bifocale sau multifocale pentru presbiopie, lentile de contact pentru anizometropie, lentile de contact pentru miopie și hipermetropie.
Lentile de contact cosmetice – Lentilele de contact colorate sunt ideale pentru un nou look, accentuând sau schimbând culoarea ochilor. Disponibile în două variante – plano (lentile de contact colorate, cu efect cosmetic) și cu dioptrii (lentile de contact colorate care corectează vicii de refracție și, în același timp, schimbă culoarea și/sau aspectul ochilor, pentru efect estetic) -, lentilele de contact colorate vin în diferite culori și modele și pot reda estetica ochilor, dacă aceștia au fost afectați de diverse accidente.
Cabinetul oftalmologic Optica Dr. Pîrgă, din Ialomița, nu îți oferă doar lentile de contact (terapeutice, cu diotrii, cosmetice etc.), ci și accesorii pentru acestea, pe care le poți achiziționa de la Optica noastră din Slobozia. Iar asta, indiferent că e vorba despre soluții de întreținere a lentilelor de contact, picături oftalmice (lacrimi artificiale), suporturi pentru lentile (lens case), șervețele oftalmice, dispozitive de curățare, aplicatori, ventuze și pensete, kit-uri speciale pentru călătorii etc.
Dacă vrei să încerci o pereche de lentile de contact – fie ele lentile colorate simple sau lentile colorate cu dioptrii -, nu uita că acestea trebuie prescrise de un specialist. Programează o consultație la cabinetul oftalmologic Optica Dr. Pîrgă, din Slobozia (jud. Ialomița), și, apoi, impresionează-i pe cei din jur cu noul tău look. La Optica noastră, vei beneficia de consiliere personalizată și de sfaturi cu privire la întreținerea lentilelor de contact, manevrarea acestora, durata de purtare recomandată și alte informații utile.