Știm cu toții – sau, mai bine spus, ar trebui să știm -, că ochelarii de soare nu sunt ideali doar pentru lunile de vară. Dacă ar fi fost așa, s-ar fi numit altfel, nu? Dar se numesc ochelari de soare, iar asta ar trebui să spună totul despre rolul crucial pe care îl joacă pentru sănătatea ochilor. Protejând ochii împotriva efectelor nocive ale razelor UV – prezente zilnic, nu doar în lunile de vară, ci chiar și atunci când soarele este acoperit de nori -, ochelarii de soare elimină riscurile expunerii prelungite la razele UV.

Din păcate, nu toți conștientizează cât de important este să ne îngrijim zilnic de sănătatea ochilor, așa că aleg să poarte ochelari de soare doar vara, expunându-se astfel unor riscuri care amenință sănătatea ochilor. Doar în SUA, arată un studiu realizat, în 2014, de The Vision Council, 56% dintre adulți consideră că ochelarii de soare sunt indicați doar în lunile de vară. Mai grav este că această educație superficială este transmisă, nu doar în SUA, și copiilor, expuși, la rândul lor, efectelor nocive ale razelor UV.

Modul în care avem grijă de ochii noștri se reflectă direct în sănătatea acestora. Iar alegerea de a purta ochelari de soare doar în lunile de vară nu este deloc una înțeleaptă, dimpotrivă. Razele UV sunt la fel de periculoase pentru ochii noștri în orice zi, nu doar în zilele de vară, iar asta înseamnă că, în ochelarii de soare, ar trebui să vedem în primul rând un element care ne ajută să ne îngrijim de sănătatea ochilor și abia apoi un element de modă, un accesoriu chic care să completeze o anumită ținută.

În unele cazuri – nu puține, dimpotrivă -, intervine o altă problemă. Cum își protejează ochii împotriva efectelor nocive ale razelor UV persoanele care, indiferent de vârstă, au nevoie și de ochelari de vedere pentru a corecta un viciu de refracție? Aici, apar alegeri mai puțin inspirate: fie renunță la ochelarii de soare în favoarea ochelarilor de vedere, fie se “înarmează” doar cu ochelarii de soare și cu speranța că, în lipsa ochelarilor de vedere, nu vor întâmpina prea multe obstacole în drumul lor.

O alegere inspirată ar fi ochelarii de soare cu dioptrii. Disponibili și în Slobozia, la cabinetul oftalmologic Optica Dr. Pîrgă, ochelarii de soare cu dioptrii îmbină perfect beneficiile ochelarilor de soare și cele ale ochelarilor de vedere, oferind protecția optimă împotriva razelor UV (UVA și UVB) și corecția eficientă a viciului de refracție. Ideali atât pentru adulți, cât și pentru copii, ochelarii de soare cu dioptrii sunt disponibili, la Optica noastră din Slobozia, într-o gamă variată de modele.

Alegerea unei perechi de ochelari de soare cu dioptrii începe întotdeauna cu o consultație oftalmologică la un cabinet de specialitate. Aici, medicul oftalmolog îți va spune, în urma unui control amănunțit, ce viciu de refracție trebuie corectat, să te poți bucura din nou de o vedere optimă. Apoi, îți va prescrie o rețetă oftalmologică pe care să o folosești în etapa următoare: alegerea și personalizarea unei perechi de ochelari, astfel încât să se plieze perfect pe nevoile tale.

Nu vei face singur pasul următor, ci îi vei avea lângă tine pe specialiștii Opticii noastre din Slobozia, care te vor ajuta să parcurgi toate etapele pe care le presupun alegerea și personalizarea unei perechi de ochelari și să găsești exact ceea ce cauți. Astfel, te vei bucura, printre altele, de consiliere personalizată în alegerea ramelor și a lentilelor pentru ochelari, dar și de avantajele oferite de cel mai avansat sistem 3D de măsurare a lentilelor cu noua tehnologie eyecode, Visioffice®, de la Essilor.

Colaborând doar cu distribuitori autorizați, cabinetul oftalmologic Optica Dr. Pîrgă, din Slobozia, îți pune la dispoziție o gamă largă de rame și lentile pentru ochelari. Materialele din care sunt realizate ramele pentru ochelari (titan și aliaje din titan, metal, plastic, policarbonat etc.), design-ul lor (rame cu contur complet, rame glazant sau perivist), modul în care reflectă personalitatea și cât de bine se potrivesc cu forma feței – doar câteva elemente care stau la baza alegerii ramelor ideale pentru ochelarii tăi.

Având în vedere că ochelarii de soare cu dioptrii sunt compatibili cu toate tipurile de lentile aeriene, te bucuri de flexibilitate în alegerea lentilelor. De asemenea, materialele din care sunt realizate lentilele pentru ochelari (sticlă organică, policarbonat, Trivex) și tratamentele pentru lentile îți oferă libertate în personalizarea ochelarilor, la Optica noastră din Slobozia. Iar specialiștii noștri și sistemul Essilor Kappa c.t.D. contribuie din plin la finisarea elegantă a lentilelor și un montaj perfect pentru ochelarii tăi.

Odată ce înțelegi câte avantaje îți oferă ochelarii de soare cu dioptrii și cât de ușor îți poți personaliza ochelarii în Optica noastră din Slobozia, vei dori să programezi o consultație oftalmologică la cabinetul Optica Dr. Pîrgă – consultațiile se pot programa și online, aici sau pe pagina noastră de Facebook. Apoi, specialiștii noștri te vor ajuta să alegi și să personalizezi o pereche de ochelari de soare cu dioptrii, astfel încât să poți spune, după aceea, că, într-adevăr, vezi altceva.