Tulburările de vedere la copii sunt greu de sesizat din timp de către părinți, întrucât copiii nu realizează că nu văd bine cu unul sau ambii ochi și nu se pot plânge de problemele de vedere. De aceea, părinții trebuie să fie extrem de atenți la cei mici și la eventualele semne care pot arăta tulburări de vedere. Iar o consultație oftalmologică la o vârstă cât mai fragedă, repetată apoi în funcție de indicațiile medicului oftalmolog, este crucială. Depistate din timp, tulburările de vedere pot fi tratate mult mai eficient.

Una dintre cele mai comune afecțiuni oftalmologice în rândul copiilor este ambliopia sau “ochiul leneș”. Întâlnită la 5% din populație, ambliopia este o tulburare a funcției vizuale care poate afecta unul sau ambii ochi, fiind caracterizată de o stimulare insuficientă a celulelor retiniene. “Ochiul leneș”, fără leziuni organice și dezvoltat din punct de vedere anatomic, este stimulat insuficient și, treptat, neutralizat de către creier, fiind eliminat din circuitul vizual și, astfel, ochiul sănătos devine dominant.

Ambliopia – afecțiune clasificată după cum urmează: ambliopie profundă (performanță vizuală mai mică de 10%), ambliopie medie (performanță vizuală între 20-50%), ambliopie ușoară (performanță vizuală mai mare de 50%) -, poate fi declanșată de diverse condiții: vicii de refracție necorectate (hipermetropie, miopie, astigmatism), strabism, cataracte congenitale, anizometropie, keratoconus, keratite, retinopatia prematurității etc. Ambliopia, afecțiune care se instalează progresiv, poate apărea încă de la naștere.

Oricare dintre condițiile medicale menționate anterior poate determina stimularea insuficientă a retinei. Astfel, se ajunge în situația în care abilitatea vizuală se dezvoltă perfect la un ochi, în vreme ce, pentru celălalt ochi, stimularea inegală a celulelor retiniene va duce la o acuitate vizuală redusă, “ochiul leneș” fiind, în timp, ignorat și neutralizat de către creier. Odată compromisă vederea binoculară, este afectat și câmpul vizual. Prin urmare, percepția corectă a spațiului și a obiectelor în mișcare va fi compromisă.

Dacă nu este diagnosticată și, implicit, tratată corect din timp, ambliopia afectează iremediabil acuitatea vizuală, riscul ca vederea să nu se mai dezvolte sau, mai grav, ca pacientul să își piardă definitiv vederea fiind considerabil. Din fericire, corecția ambliopiei poate fi realizată cu ajutorul ortopticii computerizate, o tehnologie revoluționară disponibilă și la cabinetul oftalmologic Optica Dr. Pîrgă, din Slobozia. Astfel, NeuroVision™ este primul program aprobat pentru corecția ambliopiei atât la copii, cât și la adulți.

Rezultatul a două decenii de studii clinice și cercetări științifice, NeuroVision™ este primul tratament aprobat pentru corecția ambliopiei în cazul pacienților cu vârste de până la 35 de ani. Disponibilă și la Optica Dr. Pîrgă (Slobozia, jud. Ialomița), această terapie revoluționară – NeuroVision™ -, îmbunătățește vederea antrenând creierul să interpreteze mai eficient informația trimisă de ochi. Astfel, focalizarea și claritatea imprimate imaginilor transmise de către ochi oferă, în timp, o acuitate vizuală îmbunătățită.

Pentru a înțelege cum funcționează această terapie non-invazivă – NeuroVision™ -, gândește-te că, într-o anumită măsură, funcționezi ca un aparat digital de fotografiat. Asemenea obiectivelor, ochii captează imagini din jur, aceste informații fiind trimise către creier, care acționează ca un procesor. Cum calitatea unei fotografii digitale depinde atât de obiectiv, cât și de procesor, performanța ta vizuală depinde atât de imaginea trimisă de ochi, cât și de modul în care creierul procesează imaginea respectivă.

În cazul pacienților care suferă de ambliopie, funcția de procesare a imaginii este dezvoltată incomplet, iar NeuroVision™ vine să optimizeze funcția de procesare. Cum? Cu ajutorul ortopticii computerizate, o serie de exerciții vizuale asistate de computer, pentru îmbunătățirea funcției de procesare a imaginilor și, implicit, optimizarea acuității vizuale la unul sau la ambii ochi. Cu alte cuvinte, antrenând creierul să imprime o focalizare și o claritate îmbunătățită imaginilor transmise de către ochi.

De vreme ce NeuroVision™ este o terapie non-invazivă, pacienții care aleg să urmeze acest tratament la Optica Dr. Pîrgă, din Slobozia, trebuie să știe că nu există complicații, efecte secundare sau riscuri care să fie asociate cu terapia NeuroVision™. Răspunsul la una dintre cele mai comune întrebări despre modul în care funcționează NeuroVision™ – Cât timp durează tratamentul? -, este personalizat, iar asta întrucât depinde de factori precum vârsta pacientului și stadiul ambliopiei, care diferă de la caz, la caz.

În medie, corecția ambliopiei se realizează în 60 de ședințe de terapie NeuroVision™, frecvența acestora și durata fiecărei ședințe urmând a fi stabilite de către medicul oftalmolog. Primele rezultate oferite de terapia NeuroVision™ sunt înregistrate, în medie, după 15-30 de ședințe și diferă de la un pacient, la altul. Medicul oftalmolog îți va oferi toate informațiile necesare în acest sens. Programează o consultație oftalmologică și, dacă suferi de ambliopie, Optica Dr. Pîrgă și NeuroVision™ te ajută să vezi altceva.