Ai auzit, cu siguranță, de sintagma “ochii sunt fereastra către suflet”, nu? Nu îți putem spune dacă și cât de adevărată este, dar îți putem spune că sănătatea ochilor este o problemă la nivel global. Mai ales prin prisma faptului că, potrivit unor studii recente, 44% dintre adulții din întreaga lume au convingerea total greșită că, dacă văd bine, ochii lor sunt perfect sănătoși.Acest lucru confirmă încă o dată, din păcate, că, la nivel global, educația superficială îi împiedică pe mulți să beneficieze de un tratament oftalmologic eficient. Atât pentru ei, cât și pentru copiii lor. Iar acest lucru este extrem de îngrijorător.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată că, în 2013, nu mai puțin de 232,5 milioane de oameni din întreaga lume sufereau de afecțiuni medii sau severe ale ochilor, 33,5 milioane dintre aceștia pierzându-și complet vederea. Mai mult decât atât, susține OMS, viciile de refracție necorectate reprezintă 42% din totalul afecțiunilor oftalmologice. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății mai precizează că 80% din totalul afecțiunilor oftalmologice sesizate la nivel global ar putea fi prevenite sau vindecate. Practic, 186 de milioane de oameni ar putea duce o viață mai bună. Dar, din păcate, acest lucru nu se întâmplă.
De ce? În primul rând, pentru că oamenii nu conștientizează riscurile care le afectează sănătatea și, prin urmare, fac presupuneri incorecte – și, mai apoi, alegeri la fel de greșite -, considerând că o consultație oftalmologică este indicată doar la apariția primelor semne care indică probleme de ordin oftalmologic. Greșit, vizitele la un medic oftalmolog trebuie programate frecvent, nu în momentul în care tulburările de vedere sunt mai mult sau mai puțin accentuate. Vizitele frecvente la un cabinet oftalmologic – din Ialomița sau din orice alt județ din țară -, sunt cruciale pentru sănătatea ochilor.
Tulburările de vedere pot apărea de la o vârstă fragedă sau odată cu trecerea timpului. Îngrijorător este că, de multe ori, afecțiunile oftalmologice se instalează silențios, iar primele simptome apar târziu, când problemele de vedere sunt mai avansate și mai greu de tratat. Nu puțini sunt cei care consideră că ochii lor sunt perfect sănătoși, dar, în urma unei consultații oftalmologice, află că, de fapt, lucrurile stau cu totul altfel. Depistate din timp, afecțiunile oftalmologice sunt mai ușor de tratat. Mai mult, o consultație oftalmologică, la un cabinet de specialitate, poate oferi informații și despre alte probleme de sănătate.
Superficialitatea cu care tratăm sănătatea ochilor se reflectă direct, mai devreme sau mai târziu, în severitatea afecțiunilor oftalmologice. Doar în Marea Britanie, susține RNIB (Royal National Institute of Blind People – Institutul Național pentru Nevăzători), nu mai puțin de 12,5 milioane de oameni care suferă de diverse tulburări de vedere neglijează complet, anual, vizita la un medic oftalmolog. Mai mult, un studiu realizat, în 2007, de RNIB arată că persoanele care, în ultimii doi ani, nu au sesizat că se confruntă cu tulburări de vedere consideră că acest fapt înseamnă că ochii lor sunt perfect sănătoși.
Afecțiunile oftalmologice nu țin cont de vârstă și, prin urmare, consultațiile oftalmologice frecvente sunt cruciale și pentru copii. Dacă ne gândim că, potrivit OMS, aproximativ 19 milioane de copii din întreaga lume se confruntau, la nivelul anului 2013, cu afecțiuni medii sau severe de vedere și, în fiecare an, cel puțin 500.000 de copii își pierd complet vederea, ar trebui să înțelegem că afecțiunile oftalmologice influențează negativ calitatea vieții de la o vârstă extrem de fragedă. Cu toții ne dorim o viață mai bună pentru noi și copiii noștri, iar o vedere sănătoasă contribuie din plin la acest aspect.
Ochelarii de vedere, și nu numai, trebuie să îmbine aspectul estetic cu cel practic. La Optica noastră din Slobozia, te bucuri atât de consiliere personalizată în alegerea ramelor și lentilelor, cât și de avantajele oferite de Visioffice®. De asemenea, cabinetul oftalmologic Optica Dr. Pîrgă îți oferă posibilitatea de a personaliza o pereche de ochelari în funcție de dorințele și nevoile tale. Acordă-ți timpul necesar pentru a alege ramele pentru ochelari care ți se potrivesc cel mai bine, lentilele de ochelari ideale pentru tine și tratamentele pentru lentile de ochelari care să se plieze perfect pe dorințele și nevoile tale.
O alternativă pentru ochelarii de vedere o reprezintă lentilele de contact. Optica noastră din Slobozia îți oferă nu doar lentile de contact cu efect cosmetic (lentile de contact colorate), ci și lentile de contact terapeutice și lentile de contact cu dioptrii. Și în acest caz, specialiștii noștri te vor ajuta să alegi cea mai bună soluție pentru tine și ochii tăi. Programează acum o consultație oftalmologică la cabinetul Optica Dr. Pîrgă, din Slobozia, și ai grijă de sănătatea ochilor tăi. Acum, poți programa consultația oftalmologică și online: aici sau pe pagina noastră de Facebook.